Home / Actualitati din ZiarulScandal / CRBL și Oase au câștigat Asia Express – Drumul Elefantului

CRBL și Oase au câștigat Asia Express – Drumul Elefantului

Experiența a fost una reușită. Telespectatorii au avut ocazia să descopere incredibila Indie, pornind de la oameni despre care cu greu crezi că pot fi fericiți în sărăcia cruntă în care trăiesc, la mizeria cu care se înconjoară și la peisajele care tăie răsuflarea prin frumusețea lor, dar pe unde gunoaie urât mirositoare, tocmai pentru a oferi o imagine cât se poate de clară asupra intervenției omului în natură.

ADS Publicitate

Dar, pe lângă India, ”Asia Express” a fost și o ocazie de a descoperi noi personaje, precum simpaticul Oase, ”Cocuții”, ”Moroșpanii” sau Robert, iubitul lui Ruby, dar și caracterele unora deja cunoscute, sub presiunea stresului și a oboselii adunate în competiție.

Așadar, ”Asia Express” a ajuns la final. Și ar trebui să ne numărăm printre câștigători, printre atâtea tâmpenii difuzate de televiziuni, mai ales în zona asta, a divertismentului, am reușit să ne agățăm în sfârșit de o emisiune a care chiar merita atenție – bine produsă, cu momente amuzante, tensionate, cu oameni și situații neprevăzute.

ADS Publicitate

Și chiar dacă au existat momente în care s-a putut remarca regia producătorilor – în special când băștinașii cu care concurenții erau nevoiți să interacționeze erau evident aceeași, cum s-a întâmplat în momentul în care un indian ar fi trebuit să scoată din buzunar o sumă importantă pentru un costum popular românesc, deși era clar că nu prea își permiteau o astfel de extravaganță, probabil competiția chiar există cu adevărat și în astfel de cazuri, undeva în spate, prin trageri la sorți…

Contrar celor ”dezvăluite” de media chiar la începutul concursului, penultimul episod a demonstrat că marele premiu de 30.000 de euro nu a fost câștigat de cuplul format din Cocuța și Bogdan Boantă, așa cum afirmau ”sursele” citata, apropiate producătorilor, care a fost eliminat.
CRBL și Oase au câștigat Asia Express – Drumul Elefantului

S-a impus cuplul care a strâns și cea mai mare popularitate în jurul său, prin modul în care au tratat, mai mereu cu zâmbetul pe buze, misiunile din concurs – CRBL și Oase.

Amândoi declară acum că au rămas cu amintiri frumoase, iar, în stilul lor caracteristic, spun că nici acum nu înțeleg cum de au ajuns împreună în competiție.

”Eu sunt un tip destul de hazliu, dar sunt și recalcitrant, în momentul în care mi se pune mie o pată, o ceva… Emisiunea Asia Express, datorită tovarășului Oase, m-a făcut să fiu mult mai tolerant”.

”Nici eu nu știu cum de l-am ales tocmai pe el (n.r. Oase). La început regretam, mă gândeam ce o să fac cu cu amărâtul ăsta. Însă, nu știu dacă ajungeam eu să merg la Asia dacă nu mă convingea el. Am făcut bine că l-am luat, pentru că am avut un prieten, iar când ești cu un prieten, știi limitele, și ne-a fost ușor. Ne-am distrat foarte mult”, a declarat CRBL.

About Admin

Check Also

Anunțurile de pe rețelele sociale conform cărora premiul Asia Express a fost câștigat de CRBL si Oase a avut doar mesaje de laude si felicitări

Vestea ca Asia Express a fost castigata de echipa CRBL – Oase a adus probabil …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *